Balada lupului

Din pădurea-ntunecoasă
Pe sub luna luminoasă
O blăniţă cam surie
Fuge iute prin cîmpie.
Şi se-opreşte lînga sat
Sus pe dealul cel înalt,
Şi tot urlă-n jos la stînă
Că-i flămînd de-o săptămînă.
Şi-ar sari gardul la oi,
Şi-ar mînca cît patru boi.
Dar el ştie de dulăi
Ce păzesc turma de miei.
Cum statea el dus pe gînduri,
Maţu-i gol îi face vînturi.
Cînd-auzit un behăit,
Mai din minţi nu şi-a ieşit.
Şi-a pornit cu pas grăbit,
Lîngă stîna s-a oprit.
S-a apropiat îndată
Un dulău cu falca lată
Care-l întrebă pripit:
-De ce la stînă ai venit?
Ce-ai pierdut în miez de noapte?
Spune, te ajut eu, poate.

Iar lupul, incet, îi zice:
-Tu ascultă, măi amice.
Îs flămînd, eu, tare-tare
Dă-mi o oaie de mîncare.
-Tu ascultă, măi surate,
Oile îs numărate.
Pe cei ce pasc ziua iarbă,
Îi păzesc eu noaptea-ntreagă.
Dar eu ştiu cum să te-ajut
Şi eu ştiu ce-am de făcut.
Mîine cu stăpînul meu,
Voi vorbi de cazul tău.
Vei fi paznic ca şi mine
Şi-i vedea că ţi-a fi bine.
Vei mînca pe săturate
De trei ori pe zi, măi frate.
Vino înspre dimineaţă
Cînd e roua şi nu-i ceaţă.
Lupul lui i-a mulţumit
Şi urcă dealul grăbit.
Iar cînd soarele-a răsărit,
Lîngă stînă s-a ivit.
Lupul l-aşteptat pe cîine,
L-a văzut, lătrînd, cum vine.

Iar cînd s-a apropiat,
El pe lup l-a salutat:
-Hai mai repede, surate,
Căci stăpînu-i pe plecate.
Să ştii, totu-i aranjat.
Ţi-am gătit şi de mîncat.
Şi stăpînul vrea dovadă-
Vrea pe tine să te vadă.
Repejor, aşa, vioi
Spre cioban porniră-n doi.
Cum fugeau, aşa, frumos,
Lupul observă ca-i ros
Părul de pe gît la cîine
Şi îi zice:"Măi vecine,
Văd că părul de pe gît
Ţi-a căzut şi ăi urit".
Iar dulăul:"Ăsta-i fleac,
Ăsta-i fleac, dar fără leac.
Toată ziua stau legat
Cu un lanţ cam deocheat"
Lupul se opri pe loc
Şi îi zice:" Ce noroc?!
Ca să ai, tu, de mîncat,
Trebuie să stai legat?!

Astai bine pentru tine,
Dar să ştii, eu, nu-s un cîine.
Eu prefer să fiu flămînd,
Fără frîu cutreerînd.
Şi a mea libertate
Nu o schimb, eu, pe bucate"
Lupu-a spus ce a avut
Şi-n pădure-a dispărut

noiembrie 2011