Radu Bradu
Broasca mică, broasca mare
Lîngă sat este o baltă
Unde papura-i înaltă.
Şi-n desişul cela verde
O broscută mică şede.
Lînga ea, una mai mare,
Şi-nţeleaptă tare-tare,
Îi tot zice: " Oak, oak, oak!
Multe noi sîntem în lac.
Tu eşti încă miticuţă,
Tuturor să fii drăguţă,
Oak, oak, oak! Cîntă, tu, tare
Să răsune lacul mare.
Şi-ncă una, draga mea,
Îţi mai spun acum ceva,
Sîntem bune la cîntare
Şi gustoase ca mîncare.
Papura e tare-naltă
Şi nu vezi cine e-n baltă.
Dacă vezi ca se foieşte,
Tu, pe loc, ia şi muţeşte.
De vezi gîscă sau vezi raţă,
Nu şedea la suprafată.
De-i pescar, sau, de e barză,
Fuga-i cea mai bună pază".
Iar broscuta cea micuţă,
Ascultat-a olecuţă.
Iar cînd broasca sfat îi da,
Ia la muşte se uita.
Se uita şi la ţînţari,
Ce zburau în roiuri mari.
Se gîndea cum să le prindă
Şi ce masă o să-ntindă.
Iată, uite, dintr-o dată
Dispre păpuriş s-a arată,
Pe picoare lungi roşcate,
Cu plisc lung şi pene late,
decembrie 2011
Ţanţoşă ca-un crai de vază,
Înspre ele vine-o barză.
Cea mai mare zice: "Oak!
Ne ascundem iute-n lac!"
Apoi în apă a sărit,
Şi sub un nufăr s-a pitit.
Iar cea mică tot visa
Şi la barză se uita.
Iar barza, păşind usor,
Se apropie-ncetişor.
Vede broasca împietrită,
Ca la ea se uită ţintă.
În plisc o ia uşurel
Şi o stringe cam niţel.
Apoi, Clanţ! Şi dintr-o dată
O înghite toatî-toată.
S-ascultaţi, voi, dragii mei,
De părinţi şi de bunei,
Cînd vă dau ei o povaţă,
Voi, să ştiţi, că e din viaţă